marți

În ce limbă plâng bebeluşii?

  Oamenii de ştiinţă au studiat felul în care plângeau 60 de bebeluşi sănătoşi, născuţi în familii vorbitoare de limbă franceză sau germană.
Astfel, plânsetul bebeluşilor francezi are o tonalitate ascendenta, iar cel al bebeluşilor germani, o tonalitate descendenta.
Autorii studiului consideră că bebeluşii încearcă, probabil, în acest fel să creeze o legătură cu mamele lor, prin imitarea tonalităţii vocilor acestora.
Acest studiu sugerează că, în perioada intrauterină, copiii sunt influenţaţi de sunetele ambientale şi de primele voci pe care le aud, deci dezvoltarea limbajului uman incepe încă din uter şi primele plânsete ale copilului sunt in realitate cele dintâi încercări ale lui de a comunica.

luni

Despre miscare

Nu exista si nici nu va exista un medicament la fel de eficient pentru organism precum un program de exercitii fizice - dr. Walter Bortz II

duminică

Mintea afecteaza inima

  Stresul mintal măreşte riscul apariţiei unui al doilea infarct, totuşi există tot mai multe dovezi potrivit cărora mintea joacă un rol important şi în apariţia cardiopatiei. Studiile recente arată că, în cazul persoanelor irascibile, riscul de a suferi un infarct sau de a muri de cardiopatie este de trei ori mai mare şi că efectele unei atitudini recalcitrante se pare că încep să-şi facă simţită prezenţa destul de devreme în viaţă. Stresul distruge muşchiul cardiac şi vasele sanguine care alimentează şi înconjoară inima. Depresia măreşte riscul unui infarct sau al altor boli cardiace cu peste 70 la sută. Însă, când o persoană are parte de mult sprijin pe plan social, şi anume din partea familiei şi a prietenilor, efectele depresiei pot fi reduse, spun cercetătorii.
 Vă rog nu vă stresaţi, nu vă enervaţi, aveţi grijă de inima voastră!

sâmbătă

Despre valoarea dragostei

Dragostea este sarea vieţii  - proverb filipinez
Dragostea iartă greşelile, pe când ura exagerează slăbiciunile - proverb libanez
Dragostea ascunde urâţenia - proverb irlandez
Dragostea este mai puternică decât un uriaş - proverb galez
Cel iubit este întotdeauna frumos- proverb norvegian 
Un gram de iubire valorează mai mult decât un kilogram de legi - proverb englez
Dragostea adevărată ţine până la moarte - proverb spaniol
Vă rog să mai adaugaţi şi alte proverbe despre dragoste la comentarii.

Despre folosirea limbii

Când limba e la mijloc, dinţii nu se ceartă - proverb akanian

vineri

O jucărie bună

O jucărie bună :
- este potrivită pentru vârsta şi capacităţile fizice şi intelectuale ale copilului, fără să fie însă periculoasă
- este bine realizată şi durabilă (copiii au tendinţa să demonteze totul)
- este atrăgătoare şi suficient de interesantă ca să-i capteze atenţia copilului
- stimulează creativitatea şi imaginaţia copilului
- este accesibilă ca preţ
- nu este toxică



În magazine găsim tot mai puţine jucării clasice şi tot mai multe jucării care promovează violenţa, şi le pot genera un comportament agresiv copiilor.Prin urmare daca aveţi în grijă un copil gandiţi-vă bine ce jucării o să cumparaţi.

joi

Despre citirea ziarelor

Nebun e cel care nu citeste niciodata ziarele, dar mai nebun e cel care crede ce citeste doar pentru ca-i scris in ziar - August von Schozer, ziarist german

miercuri

Ciocolata ucide cainii

 Chiar daca am scris cateva lucruri benefice despre ciocolata acum cateva zile, aceasta poate fi toxica, deci trebuie sa aveti grija cui oferiti sa manance.
 Ciocolata provoaca voma si convulsii la caini si ii poate ucide daca e consumata in cantitati mari.Ciocolata contine teobromina, o substanta toxica pentru caini care le afecteaza inima, rinichii si sistemul nervos central. 200 g de ciocolata amaruie poate fi fatala unui caine care cantareste 25 kg, iar 30 g de ciocolata de menaj fara zahar poate ucide un caine mic.
Nu recomand sa administrati ciocolata cainilor, nici ca aliment, nici ca deliciu. Pur si simplu nu este necesar. Puteti sa va orientati spre alte forme de recompense, de natura proteica si sa lasati ciocolata doar pentru voi!.

marți

Conceptie gresita despre cresterea parului

  Tunsul sau rasul nu influenteaza cu nimic ritmul de crestere, structura sau grosimea firului de par. In studii repetate, efectuate inca din anii '20, au aratat ca lungimea,structura si asprimea firului de par depind de factori genetici si hormonali si nu de frecventa cu care e ras.Totusi de ce persista conceptia gresita ca tunsul sau rasul influenteaza cresterea parului?Intrucat e mai inchis la culoare si mai dur la radacina, parul pare mai aspru cand i se taie varfurile.Cresterea dupa ras a tepilor aspri poate fi mai vizibila decat cresterea parului lung.

Cel mai greu de tradus cuvant din lume

 S-a stabilit care este cuvantul cel mai greu de tradus din lume: ilunga din limba tshiluba, vorbita in Republica Democrata Congo. Ilunga inseamna o persoana gata sa ierte orice jignire prima oara, sa o tolereze a doua oara, dar niciodata a treia oara. Deci ce cuvant am spune in romana ... ?

luni

Prietenii si inima

  Prieteniile si relatiile apropiate cu membrii familiei reduc riscul de infarct sau de accident vascular cerebral.De multa vreme, medicii sunt de parere ca nivelul colesterolului, tensiunea si greutatea corpului afecteaza considerabil inima. Insa, in urma unui studiu efectuat pe un esantion de 500 de femei care sufereau de dureri in piept, s-a constatat ca trebuie luate in considerare si relatiile de prietenie si de familie.Acest studiu a dezvaluit ca in cazul femeilor care nu sunt in relatii bune cu semenii lor, riscul de a muri prematur e de doua ori mai mare decat in cazul femeilor sociabile.
Asadar nu traiti in ura si neliniste, fiti sociabili!

Puterea rasului

 Oamenii de stiinta au ajuns la concluzia ca o jumatate de minut de ras sanatos are aceleasi efecte ca 45 de minute de repaus la pat.
 O izbucnire spontana in ras are aceleasi efecte ca trei minute de gimnastica aerobica, iar zece zambete calde echivaleaza cu zece minute de vaslit intensiv.Alte foloase pe care le aduce rasul sunt cresterea de trei ori a cantitatii de aer inspirat in plamani, imbunatatirea circulatiei,a digestiei,a metabolismului si a functiilor cerebrale,precum si eliminarea toxinelor.Asadar primul lucru pe care trebuie sa-l faci dimineata e sa-ti zambesti tie,partenerului si copiiilor pentru a avea o buna dispozitie pe parcursul unei zile.
 Invatati sa radeti de voi insiva.
 Incercati sa vedeti latura pozitiva a lucrurilor chiar si atunci cand va confruntati cu situatii dificile.

duminică

Prea multe jucarii

 Copiii isi pierd capacitatea de a se juca normal din cauza ca li se dau prea multe jucarii si jocuri.Cercetarile au fost motivate de ingrijorarea ce domneste in Marea Britanie in legatura cu efectele iremediabile asupra copilariei ale faptului ca parintii, in loc sa petreaca timp cu copii lor,le dau jucarii si ii lasa sa se joace la calculator sau sa se uite la televizor.Dupa ce a facut un studiu asupra a 3000 de copii avand varsta intre 3 si 5 ani un profesor de la Universitatea Oxford, a tras urmatoarea concluzie: "Cand copiilor li se dau multe jucarii se pare ca intervine factorul de distragere a atentiei, iar, cand atentia le e distrasa, copiii nu mai invata bine si nici nu se mai joaca asa cum trebuie".

sâmbătă

Anotimpul rece - prieten sau dusman?

 S-ar putea ca vremea rece si umeda sa nu fie neaparat daunatoare sanatatii. Dimpotriva,plimbarile regulate pe timp de iarna  va pot stimula inima si aparatul circulator si va pot intari intregul organism. Daca stati in incaperi incalzite s-ar putea ca organismul sa-si piarda capacitatea de a reactiona in mod corespunzator la schimbarile de temperatura. Acest lucru ar duce la cresterea vulnerabilitatii in fata bolilor infectioase,a oboselii si a durerilor de cap. Insa un organism intarit in urma exercitiilor facute cu regularitate pe vreme rea poate deveni mai putin sensibil la frig si mai rezistent.

vineri

Ciocolata: un aliment sanatos?

 Unii sustin ca ciocolata e un aliment sanatos. Pe ce isi bazeaza ei afirmatia? Pe faptul ca ciocolata contine polifenol de cacao,care contribuie la inhibarea arteriosclerozei si a cancerului. Se spune ca ciocolata da rezultate bune in echilibrarea sistemului imunitar si contribuie la refacerea organismului dupa stres.
"Ciocolata de calitate superioara care are in compozitie o cantitate foarte mare de seminte de cacao si o cantitate foarte mica de zahar si ulei este cea mai buna"

joi

Mai putina sare pe drumuri

13 500 tone de sare gema pentru campania de deszapezire 2010 - 2011.Aceasta sare va fi imprastiata pe drumurile din Romania pentru a indeparta zapada si gheata.Insa se constata ca aceasta are efecte negative asupra mediului inconjurator.Sarea de pe strazi se acumuleaza in sol si poate polua fantanile,panzele freatice,lacurile... Ea ucide plantele fragile pe o suprafata de pana la 50 de metri de la drumurile presarate cu sare si arde varfurile radacinilor copacilor.Cand este absorbita de radacinile copacilor,ea impiedica fotosinteza.Expusi in repetate randuri acestui tratament,copacii se imbolnavesc si mor.In unele situatii,sarea poate totodata sa contribuie la formarea ghetii negre care este foarte periculoasa.
Asa ca va rog mai putina sare pe drumuri!

miercuri

Bani murdari

Banii sunt plini de bacterii. Cercetarile efectuate dezvaluie ca aproape toate bancnotele aflate in circulatie (ma gandesc ca in afara de cele scoase din fabrica )sunt contaminate cu streptococcus,enterobacter,pseudomonas si alti germeni. Acesti germeni constituie un pericol pentru persoanele cu un sistem imunitar slabit,cum ar fi batranii bolnaviciosi (nu umbla cu bani cand esti slabit sau batran ca cine stie ce ti se poate intampla!). Unele bancnote sunt purtatoare de bacterii si mai periculoase. Cercetatorii sugereaza ca e timpul sa se treaca la o "spalare a banilor". In Japonia cumparatorii pot obtine bani lichizi de la bancomate,care ofera yeni ce au fost incalziti la o temperatura de 329F- suficient de mare pentru a distruge numeroase bacterii,fara insa sa arda banii. Asadar pana vom avea si noi asa ceva spalati-va pe maini dupa ce umblati cu bani sau mai bine renuntati la ei!

marți

Origami - arta plierii hartiei

Vrei sa faci ceva frumos impreuna cu copilul tau, sa fie concentrat si sa va bucurati impreuna de rezultatele muncii voastre?
Incercati Origami - arta plierii hartiei!

Cum sa faci o pasare din hartie:



Cum sa faci un iepure,un peste,un liliac,un elefant,o broasca,un cleste,un tricou si alte chestii interesante aici